- Alege un tip de asigurare:
- RCA
- Casco
- Asigurari locuinte
- Asigurari de viata
- Malpraxis
- Asigurari de sanatate
Asigurarea MALPRAXIS acoperă răspunderea civilă profesională a asiguratului, faţă de pacienţi, ca urmare a prejudiciilor cauzate acestora din culpă profesională (malpraxis), prin comiterea unor fapte/acte de imprudenţă, neglijenţă, eroare sau omisiune în prestaţiile medicale furnizate în cadrul exercitării legale a profesiei şi specialităţilor medicale menţionate în contractul de asigurare.
Asigurarea poate fi încheiată:
- individual, de medicii care îşi exercită profesiunea pe baza autorizaţiei de liberă practică acordată de Ministerul Sănătăţii, de alt personal medical cu studii superioare de specialitate (chimişti, biologi, etc.), precum şi de personalul mediu sanitar (asistenţi medicali şi moaşe, tehnicieni etc.) pentru tipul de activitate medicală pentru care au fost acreditaţi/ autorizaţi, în baza dispoziţiilor legale în vigoare;
- de unităţile sanitare autorizate potrivit dispoziţiilor legale în vigoare (spitale, policlinici, sanatorii, centre de diagnosticare şi tratament, maternităţi, cabinete medicale), în numele şi pentru fiecare persoană ce face parte din categoriile de personal menţionate la pct. a de mai sus, nominalizate în anexa la contractul de asigurare.
- Riscuri asigurate:
- - risc suplimentar: daune morale care sunt consecinţă indirectă a vătămărilor corporale sau decesului pacientului, în limita sumei asigurate stabilite în poliţă şi cu condiţia plăţii unei prime suplimentare
- - cheltuielile de judecată rezonabile făcute de asigurat în procesul civil, dacă a fost obligat la desdăunare;
- cheltuielile de judecată făcute de reclamant în vederea obligării asiguratului la plata despăgubirii, dacă asiguratul a fost obligat prin hotărâre judecătorească la plata acestora.
Vezi tarifele pentru asigurarile medicale
Daniel Flueraru
Asistent Broker Asigurari
Telefon fix: 0341-414.239Telefon mobil: 0722.65.35.07
Adresa: Str. Brizei nr. 1C, Bl. OB 2, Ap. 7
(Poarta 6 - Piata Rosie, Constanta)
E-mail: dflueraru@yahoo.com
trimite acum o cerere de oferta





