- Alege un tip de asigurare:
- RCA
- Casco
- Asigurari locuinte
- Asigurari de viata
- Malpraxis
- Asigurari de sanatate
Prin asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto se acoperă prejudiciul produs de asigurat unor terţe persoane, ca urmare a producerii unui accident de autovehicul, in limitele teritoriale de acoperire. În toate cazurile, este vorba de prejudiciile ce pot fi produse în anumite împrejurari si pentru care o persoana fizică sau juridică raspunde potrivit legii.
Prin încheierea asigurării Carte Verde, proprietarii de autovehicule înmatriculate în România şi care se deplasează în străinatate sunt puşi la adăpost de consecinţele financiare ale prejudiciilor cauzate unor terţe
persoane păgubite prin accidente de autovehicule întâmplate pe teritoriul altor ţări.
Polita de asigurare RCA + Carte Verde oferă protecţie pentru prejudiciile faţă de terţe persoane păgubite prin accidente de autovehicule şi se acordă despăgubiri, în formă bănească, pentru:
a) vătămări corporale sau deces, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial;
b) pagube materiale;
c) pagube consecintă a lipsei de folosintă a vehiculului avariat;
d) cheltuieli de judecată efectuate de către persoana prejudiciată.
Perioada de valabilitate a asigurării de răspundere civilă a vehiculelor începe:
a) din momentul eliberării documentului de asigurare, dar nu mai devreme de data intrării în vigoare a asigurării, înscrisă în document, pentru asiguratul care îşi îndeplineşte obligatia încheierii asigurării cel mai târziu în ultima zi de valabilitate a perioadei de asigurare anterioare în cazul în care asiguratul nu schimbă asigurătorul;
b) după 48 de ore de la expirarea zilei în care s-a eliberat documentul de asigurare, pentru persoanele care nu aveau o asigurare obligatorie RCA valabilă la momentul încheierii asigurării sau schimbă asigurătorul;
c) din momentul eliberării documentului de asigurare, dar nu mai devreme de data intrării în vigoare a autorizatiei provizorii de circulatie sau a înmatriculării/înregistrării vehiculului, pentru vehiculele comercializate care urmează să fie înmatriculate/înregistrate (autovehicule noi).
În cazul înstrăinării unui vehicul în baza unor acte civile sub semnătură privată, pentru care există o asigurare obligatorie RCA valabilă, această asigurare rămâne în vigoare până la data dobândirii calitătii de titular al înmatriculării/înregistrării vehiculului. În cazul în care noul proprietar detine o asigurare obligatorie RCA pe numele său, aceasta va fi considerată valabilă chiar dacă nu s-a efectuat procedura de înmatriculare/înregistrare pe numele său.
Asigurătorii autorizaţi pot desfăşura activitatea de vânzare a poliţelor RCA prin intermediari (brokeri) numai la:
- sediile principale sau secundare ale brokerilor de asigurare şi/sau de reasigurare ori, după caz, ale asistenţilor în brokeraj persoane juridice;
- sediile principale sau secundare ale asiguraţilor ori ale potenţialilor asiguraţi persoane juridice;
- domiciliul sau, după caz, reşedinţa asiguraţilor ori a potenţialilor asiguraţi persoane fizice;
- domiciliul sau, după caz, reşedinţa asistenţilor în brokeraj persoane fizice;
- sediile principale sau secundare ale asigurătorilor.
Daniel Flueraru
Asistent Broker Asigurari
Telefon fix: 0341-414.239Telefon mobil: 0722.65.35.07
Adresa: Str. Brizei nr. 1C, Bl. OB 2, Ap. 7
(Poarta 6 - Piata Rosie, Constanta)
E-mail: dflueraru@yahoo.com
trimite acum o cerere de oferta





